PUNCTE NEGRE – DEFINITIE, CAUZE, METODE DE TRATAMENT SI PREVENIRE
Ce reprezinta punctele negre si unde apar?
Punctele negre denumite si comedoane deschise reprezinta mici leziuni inchise la culoare care apar pe piele atunci cand porii sunt blocati cu sebum si celule moarte.
In cazul punctelor negre, pielea ramane deschisa in jurul porilor infundati, iar acumularea de sebum si celule moarte in contact cu oxigenul din aer, oxideaza si astfel capata la suprafata culoarea neagra - de aici si denumirea de puncte negre.
Punctele negre sunt o forma usoara de acnee non-inflamatorie si sunt nedureroase. Pot sa apara si la persoanele care nu prezinta alte semne de acnee.
Punctele negre apar indeosebi pe fata (in zona T, adica pe frunte, nas si barbie), dar pot aparea si pe alte parti ale corpului, precum: piept, spate, gat, umeri si brate in cazul unor dereglari hormonale.
Cauzele aparitiei punctelor negre
Punctele negre se formeaza pe fondul producerii unui blocaj la nivelul foliculilor de par datorita unui exces de sebum si celule moarte care ajung sa infunde foliculii.
Prin urmare, principalele cauze care stau la baza formarii punctelor negre sunt excesul de sebum si stratul de celule moarte neinlaturat.
Alti factori declansatori sau care favorizeaza aparitia punctelor negre sunt:
Dereglarea nivelului hormonal in perioada pubertatii, sarcinii, menstruatiei sau administrarii pilulelor contraceptive pot influenta activitatea glandelor sebacee, determinandu-le sa produca o cantitate mai mare de sebum decat in mod normal.
Sebumul este o substanta uleioasa care ajuta la mentinerea umiditatii, impiedicand uscarea excesiva a pielii. Atunci cand glandele sebacee secreta sebum fie prea putin, fie in exces, apar o serie de probleme.
Tenul gras este cel mai predispus la aparitia punctelor negre intrucat exista o supraproductie de sebum.
Prezenta bacteriilor Propionibacterium acnes.
Formarea anormala a cheratinei.
Iritarea foliculilor de par atunci cand celulele moarte ale pielii nu sunt eliminate in mod regulat.
Supraproductia de celule ale pielii de catre organism poate favoriza formarea punctelor negre datorita acumularii mai frecvente de celule moarte la nivelul porilor.
Folosirea produselor de ingrijire a pielii si de machiaj care acopera sau blocheaza porii (adica sunt comedogenice).
Utilizarea aparatului de ras poate provoca iritatii la nivelul pielii si deschide foliculii de par.
Administrarea unor medicamente, precum: corticosteroizi, androgeni, contraceptive orale, etc.
Unele afectiuni, precum sindromul premenstrual, sindromul ovarian polichistic, etc.
Transpiratia abundenta poate duce la blocarea porilor daca este mentinuta mult timp pe suprafata pielii.
Stresul – provoaca dezechilibre hormonale.
Fumatul.
Ce putem face pentru a trata punctele negre?
Pentru tratarea punctelor negre se pot folosi anumite tratamente topice sau proceduri cosmetice.
In cazul in care punctele negre nu dispar dupa utilizarea acestor produse de ingrijire, se pot prescrie tratamente cu retinoizi in concentratie mai mare sau antibiotice orale in urma unui consult de specialitate.
De asemenea, urmatoarele terapii si-au dovedit eficienta in tratarea punctelor negre:
Extractia punctelor negre
Dermatologii sau profesionistii in ingrijirea pielii folosesc pentru a indeparta punctele negre un instrument special numit <extractor de comedoane>.
Cu ajutorul acestei ustensile se exercita o presiune moderata la nivelul porului pentru a scoate la suprafata dopul care-l infunda.
Extractia punctelor negre se poate realiza si acasa, desi nu este recomandat, deoarece exista anumite riscuri, cum ar fi:
Cum poate fi prevenita aparitia punctelor negre?
In timpul dereglarilor hormonale este destul de greu sau chiar imposibil sa prevenim formarea punctelor negre.
Insa exista o serie de masuri care pot preveni aparitia comedoanelor deschise, si anume: